Dmitrii Rogozin este aşteptat astăzi la Chişinău

50

Vice-premierul rus, Dmitrii Rogozin este aşteptat astăzi la Chişinău unde va avea mai multe întrevederi oficiale. El va ajunge în seara aceasta.

Scopul vizitei sale în Moldova ar fi discuţiile privind foaia de parcurs dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova. Ulterior, el va merge la Tiraspol.

Despre vizita lui Rogozin a anunţat ambasadorul rus la Chişinău, Farit Muhametşin. Vice-premierul rus urma să vină pe 4-5 octombrie la Chişinău însă vizita sa a fost amânată, iar motivele nu au fost anunţate.

Ultima dată, Dmitrii Rogozin a fost în Moldova la începutul lunii iulie.