Dezvăluiri ale unui veteran de război despre planurile lui Năstase de a prelua forțat puterea în stat

170

Vasile Iacubov, preşedintele Asociaţiei veteranilor de război din sectorul Ciocana al capitalei şi fost membru al Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, susţine că liderii formaţiunii au încercat să preia controlul asupra instituţiilor statului. Asta chiar dacă aceştia vorbeau despre demiterea paşnică a actualei guvernări ca urmare a protestelor pe care le organizau.  Veteranul războiului de pe Nistru i-a îndemnat şi pe alţi colegi de-ai săi să fie atenţi la ce li se cere şi să nu cadă pradă provocărilor.

Potrivit IPN, Vasile Iacubov a spus că a participat mai bine de un an la acţiunile de protest iniţiate mai întâi de Platforma civică Demnitate şi Adevăr şi apoi continuate de partidul format de liderii mişcării protestatare. Acesta susţine că a observat cum liderii mişcării provocau tensiuni, fie îi îndemnau pe alţii să rupă cordoanele poliţiei, să iniţieze altercaţii.

Vasile Iacubov susţine că în cadrul protestului din 24 aprilie anul curent se planifica răsturnarea puterii prin preluarea controlului asupra Aeroportului Internaţional Chişinău, asupra Casei Guvernului, dar şi incendierea sediului în care se află mai multe posturi de televiziune despre care se spune că aparţin prim-vicepreşedintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, împotriva căruia militează în mare parte PPPDA. Liderul veteranilor a comunicat jurnaliştilor că nu a ştiut despre acest scenariu până în momentul când i s-a cerut ca, împreună cu un grup de tineri, să preia controlul asupra aeroportului, dar a refuzat.

Vasile Iacubov a mai spus că scenariile ascunse ale liderilor formaţiunii l-au făcut pe el şi pe mai mulţi veterani să părăsească formaţiunea, lucru care s-a întâmplat în data de 5 august anul curent. Acesta susţine că nu a informat poliţia până acum pentru că a trebuit să analizeze bine situaţia, însă a dat asigurări că o va face în cel mai scurt timp.