Circa 900 kilograme de chihlimbar în valoare de aproape 10 milioane lei, confiscate de procurori și ofițerii CNA câțiva ani în urmă au fost returnate de învinuitului/infractorului, se arată în raportorul Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, privind rezultatele controalelor efectuate la Procuratura Anticorupție și PCCOCS, scrie mold-street.com.

Această cauză penală era instrumentată de Procuratura Anticorupţie, iar două persoane fizice şi un agent economic au fost condamnaţi pentru contrabandă cu peste 900 kilograme de chihlimbar în valoare de aproximativ 10 milioane lei.

Au întors chihlimbarul inculpatului pentru că nu aveau unde îl păstra

„Studiul acestui dosar a scos în evidenţă faptul că în cadrul urmăririi penale, contrar cerinţelor legale, procurorul de caz, fiind susţinut de către procurorul-şef, la cererea învinuitului/infractorului, pe motiv precum că CNA nu are condiţii de păstrare a chihlimbarului, a transmis acestuia spre păstrare pietrele preţioase, deşi acestea urmau a fi păstrate la organele competente ale statului”, se arată în raportul Procuroruluui.

În prezenta cauză au fost reținuți și arestați cinci angajați ai Serviciului Vamal, inclusiv administratorul și șoferul firmei din numele căreia au fost întocmite documentele false de însoțire a mărfii, ca în final, doar ultimii și persoana juridică să fie inculpate, iar instanța de judecată, la propunerea procurorului, să le stabilească pedepse fie cu suspendarea condiționată a executării, fie în formă de amendă.

Potrivit lui Stoianoglo Inexplicabile sunt soluțiile privitor la restul persoanelor figurante în prezenta cauză, urmând ca într-un termen relativ scurt să dăm aprecieri și calificări juridice hotărârilor adoptate în raport cu aceste persoane.

Totodată, urmează ca în cadrul unui proces penal să stabilim din ce cauză sentinţa pronunţată pe acest caz acum 2 ani, a fost executată doar în partea ce ţine de pedeapsa faţă de inculpaţi, iar în partea ce ţine de chihlibarul ce urma a fi confiscat în favoarea statului – a fost lăsată fără executare, a adăugat acesta.

„Intuim că cineva şi-a dorit ca acest dosar să nu fie verificat vreo dată şi ca chihlimbarul să nu ajungă la stat, dar acestea, ca şi legalitatea acţiunilor persoanelor publice şi cu funcţii de demnitate publică implicate, vor fi clarificate cu aprecierea juridică corespunzătoare în cadrul unui proces penal distinct, în curs de iniţiere”, susține procurorul.

Alte 4 tone de chihlimbar

Mai mult ca atât, deşi la Procuratura Anticorupţie era o practică bine stabilită de a porni urmărirea penală pe fapte de spălare a banilor, iar organul de urmărire penală dispunea de informaţii concrete şi bănuia implicarea făptuitorilor şi în alte episoade de contrabandă cu chihlimbar în greutate de peste 4 tone, nu a extins investigaţiile în acest sens şi, având crima predicat, nu a pornit şi nu a realizat urmărirea penală prin prisma infracţiunii de spălare a banilor, mai ales că fusese sechestrate mijloace băneşti ale făptuitorilor în valoare de câteva milioane de lei, se precizează în raport.

Amintim că în iunie 2015 CNA a anunțat că a fost deconspirată o schemă de export ilegal de chihlimbar în cantităţi impunătoare, prin acţiuni de corupere.

Potrivit datelor anchetei, șeful unei companii de transport ar fi încercat, în complicitate cu lucrătorii vamali, să scoată ilegal din Republica Moldova circa o tonă de chihlimbar, care urma să ajungă clandestin în Hong Kong, prin coruperea persoanelor publice responsabile de controlul regimului vamal şi de frontieră.

Astfel, încărcătura de chihlimbar urma să ajungă la destinaţia finală cu ruta aeriană Chişinău – Istanbul, 32 de locuri fiind rezervate în acest sens.