Contribuția Republicii Moldova la eforturile regionale de control al armelor mici și armamentului de calibru mic discutată la Podgorica

30

În zilele de 31 ianuarie – 1 februarie, Secretarul de Stat Tatiana Molcean a participat la Conferința de nivel înalt privind controlul armelor mici si armamentului ușor (SALW), organizată la Podgorica, Muntenegru, de platforma Sud-Est Europeană pentru Controlul SALW (SEESAC), în parteneriat cu Guvernul Germaniei, Comisia Europeană și Consiliul de Cooperare Regională.

În cadrul evenimentului, viceminiștrii afacerilor externe și interne din Europa de Sud-Est au discutat cele mai recente evoluții legate de securitate la nivel european, reiterând angajamentul de a colabora cu parteneri regionali și internaționali pentru combaterea traficului ilicit cu SALW și managementul efecient al acestora. În același timp, au fost menționate problemele și amenințările cu care se confruntă țările în acest domeniu, inclusiv Republica Moldova, ținând cont de evoluțiile pe plan regional.

SubiectulZilei informează: SEESAC este o inițiativă regională care lucrează din 2002 în Europa de Sud-Est cu parteneri locali și internaționali pentru combaterea eficientă a traficului cu SALW într-o manieră comprehensivă – de la distrugerea de arme și muniții ilegale la includerea dimensiunii de gen în politicile de securitate.