Comerţul online reglementat de guvern. Executivul a aprobat astăzi un proiect de lege în acest sens

70

Comerţul online va fi reglementat de astăzi prin lege. Un proiect legislativ a fost aprobat astăzi de către Executiv, proiect care îşi propune eliminarea lacunelor existente în cadrul legislativ și normativ național și aplicarea noilor reglementări prin prisma legislației europene și în conformitate cu Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Aplicarea acestor măsuri va oferi mai multe posibilităţi de a dezvolta comerțul online în țara noastră.

Proiectul de lege îşi propune stimularea creșterii economice a întreprinderilor, sporirea investițiilor în inovație, care se dezvoltă datorită sistemelor electronice și care contribuie la consolidarea competitivității întreprinderilor de toate nivelele din Republica Moldova.

Aprobarea acestui proiect de lege este unul dintre angajamentele pe care şi le-a asumat guvernul odată cu semnarea Acordului de Asociere.