Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici a declarat, astăzi, la întrevederea cu Ambasadorul SUA, James D. Pettit, că ar vrea ca Tesla, Apple și IBM să facă parte din sfera de producere în Republica Moldova, dar și realizarea unui schimb de experiență cu reprezentanții acestor companii.

Ministrul a făcut o trecere în revistă a reformelor economice implementate și acțiunilor întreprinse privind angajamentele asumate de Guvern față de partenerii de dezvoltare, în special pentru asigurarea securității energetice și dezvoltarea domeniului IT, transmite subiectulzilei.

„Republica Moldova oferă avantaje și oportunități investiționale pentru mediul de afaceri american în toate domeniile prioritare ale țării. În mod special, domeniul IT are un potențial foarte mare de dezvoltare și trebuie exploatat. În acest sens, propunem organizarea unor forumuri bilaterale în toamna acestui an, pentru a prezenta succesele înregistrate la acest capitol și facilitățile pe care le oferă parcul IT din Moldova, unde sunt înregistrate circa 250 de companii”, a subliniat Chiril Gaburici.

James D. Pettit a salutat inițiativa Ministrului Economiei și Infrastructurii ca Statele Unite să ofere asistență tehnică de instruire antreprenorială și de marketing destinată businessului autohton. Oficialii americani au menționat că domeniul IT, este unul cu potențial, care va înregistra cele mai bune și vizibile rezultate.

În cadrul dialogului, a fost discutată necesitatea activării grupurilor de lucru existente în cadrul Dialogului Strategic pentru eficientizarea cooperării economice. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii, în perioada ianuarie-mai 2018, a înregistrat suma de circa 42 milioane de dolari, în creștere cu 2,65% față de aceeași perioadă a anului 2017.

Anterior, Chiril Gaburici a mai vociferat ideea de a aduce Tesla în Republica Moldova.