Cel puțin 37 de oameni, printre care și nouă copii, au ajuns pe patul de spital, cu toxiinfecție alimentară

Cel puțin 37 de oameni, printre care și nouă copii, au ajuns pe patul de spital, cu toxiinfecție alimentară, după ce au mers, sâmbătă, la o masă de pomenire, în satul Holoșnița din raionul Soroca.

Starea pacienților este de gravitate medie. Solicitat de IPN, vicedirectorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Toma, a declarat că bucatele, printre care și alimente ușor perisabile, au fost livrate comanditarului de către un agent economic din orașul Drochia, dar au fost puse pe masă la o oră mai târzie. Mai bine de jumătate din oamenii care au fost la masa de pomenire s-au intoxicat și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Inspectorii ANSA, împreună cu Centrul de Sănătate Publică, au prelevat probe de alimente și le-au transmis la laborator. Agentul economic vizat și-a sistat activitatea până la stabilirea tuturor circumstanțelor.