Ce-și propune să realizeze viceprimarul Codreanu pentru locuitorii capitalei?

27

Noul viceprimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a dezvăluit care vor fi prioritățile mandatului său. El a punctat că cetățenii au nevoie de mai mult confort în relația lor cu serviciile Primăriei. Astfel, activitatea lui Codreanu va fi concentrată pe eliminarea corupției din Primărie, diminuarea birocrației din cadrul instituției și reformarea serviciilor publice pentru a elimina dublarea atribuțiilor.

„Eu voi insista și voi merge pe calea realizării proiectelor pe care le-am promis cetățenilor ca parte a echipei fracțiunii PPEM în CMC”, a declarat Ruslan Codreanu în cadrul unei emisiuni de la 10tv, unde a enumerat mai multe priorități cărora le va acorda atenție în mandatul său.

Printre acestea se numără:

– Ticketarea electronică în transportul public
„În calitate de președinte al fracțiunii PPEM din CMC am pus deja pe masa de discuții comasarea Parcului Urban de Autobuze cu Regia Transport Electric, astfel încât să avem o singură întreprindere mult mai eficientă și să nu mai pierdem sute de mii de lei din bugetul municipalității”, a explicat Ruslan Codreanu.

– Digitalizarea arhivei municipale

Codreanu argumentează că în arhiva municipiului Chișinău există circa 22 de milioane de acte, care trebuie plasate online, ca cetățeanul să nu mai fie nevoit să aștepte săptămâni întregi eliberarea unui document din arhivă.

– Protecția și siguranța animalelor fără adăpost

Noul viceprimar este de părere că problema animalelor fără adăpost trebuie rezolvată în concordanță cu protecția drepturilor animalelor. „Este grav ce se întâmplă azi când găsești un câine sau o pisică pe pungă la intrare în fața primăriei. Am promis că timp de o lună voi pune pe masa CMC Regulamentul care prevede protecția acestei categorii de animale. Totodată, trebuie să stabilim contacte cu companiile și fundațiile internaționale care gratuit sterilizează animalele fără companie. Trebuie doar să avem deschiderea să conlucrăm”, a punctat Codreanu.

Pe lângă aceste priorități, proiectul de suflet al viceprimarului Ruslan Codreanu este Reforma Primăriei. El a subliniat că elementul-cheie al unei instituții publice care să aducă randament municipalității sunt funcționarii responsabili.

„Ziceam că este posibil de implementat ideea ghișeului unic, dorință să fie. Nu înțeleg de ce azi, ca să privatizezi o locațiune, ai nevoie de certificat militar, de exemplu”, a specificat Ruslan Codreanu, care consideră că noua echipă administrativă a Primăriei trebuie să traseze foarte clar responsabilitățile, dar și prioritățile locuitorilor municipiului Chișinău.

Amintim că Ruslan Codreanu și Silvia Radu au fost numiți ieri în funcția de viceprimari ai capitalei în baza unei decizii semnate de primarul general interimar Nistor Grozavu. Acesta din urmă a anunțat că atribuțiile de primar general le va prelua Silvia Radu, după ce viceprimarul Codreanu a refuzat această funcție.