Cauza cu privire la înregistrarea grupului de iniţiativă pentru organizarea referendumului de demitere a primarului capitalei a fost strămutată la Curtea de Apel Bălţi. Decizia a fost luată de Curtea Supremă de Justiţie care a examinat cererea avocatului lui Dorin Chirtoacă.

Preşedintele grupului de iniţiativă, Victor Chironda, susţine că aceste acţiuni sunt doar nişte tertipuri juridice prin care se doreşte tărăgănarea colectării semnăturilor.
„Acum, grație ”sărbătorilor” care au năvălit subit, am mai pierdut trei zile. Iar de mâine așteptăm să fim anunțați despre data ședinței la Curtea de Apel Bălți.

Chiar dacă viteazului și neînfricatului primar i-a reușit să tragă de timp ca să nu putem organiza referendumul în ziua alegerilor prezidențiale, referendumul va fi organizat oricum”, a scris Chironda pe o rețea de socializare.
Chironda mai spune că în cazul în care Curtea de apel Bălți va anula decizia primei instanțe, se vor adresa cu o plângere la CEDO.
„Dacă Curtea de Apel Bălți va încerca să se joace dea justiția și să anuleze decizia primei instanțe, noi vom depune o plingere la CEDO și vom organiza alt grup de inițiativă. Apoi altul. Și încă unul. Pînă nu vom da de judecători onești, care ne vor face dreptate.

Vom organiza grupuri de inițiativă și vom cere înregistrarea acestora pînă nu ne vom realiza dreptul de a colecta semnături și de a iniția un referendum local. Pentru că drepturile democratice ale cetățenilor nu trebuie să depindă de interesele și jocurile politice”, a conchis Victor Chironda.
Grupul de inițiativă privind organizarea referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general a fost înregistrată de instanța de judecată la 1 august curent. Despre aceasta a anunțat liderul grupului de inițiativă, Victor Chironda pe pagina de Facebook.
Cererea a fost depusă la 27 iulie la Judecătoria Centru.