Au început consultările pe marginea proiectului politicii bugetar — fiscale pentru anul viitor. Documentul elaborat de Ministerul Finanțelor prevede un şir de scumpiri pentru ţigări, băuturi alcoolice şi carburanţi.

Astfel, din 2017, acciza pentru o mie de ţigări cu filtru ar putea fi de 350 de lei, cu 50 de lei mai mult decât acum. Iar taxa ce vizează valoarea de pe raft va fi menţinută la 12 la sută.

„Republica Moldova are ca angajament la produsele din tutun şi la produsele alcoolice până în anul 2025 să atingă nivelul minim european, care constituie 90 de euro», a declarat şeful Direcţiei generală politică şi legislaţie fiscală şi vamală din cadrul Ministerului Finanţelor, Dorel Noroc.

În ceea ce priveşte băuturile alcoolice, cel mai mult va creşte taxa pentru votcă — cu aproape cinci lei per litru. Acciza pentru vin va fi mai mare cu peste 60 de bani per litru, iar cea pentru bere cu 12 bani.

Şi companiile petroliere vor plăti taxe mai mari pentru importul de carburanţi. Astfel, acciza pentru o tonă de benzină va creşte cu aproape 360 de lei, pentru motorină cu 150 de lei, iar cea pentru gazul lichefiat — cu peste 220 de lei.

Autorităţile au mai decis să stabilească cota accizelor pentru carburanţi, băuturi alcolice, ţigări şi alte bunuri, pentru o perioadă de trei ani.

„În Codul Fiscal urmează să fie stipulată mărimea cotelor accizilor pentru trei ani, ceea ce creează atât o previzibilitate pentru mediul de afacerei ca să-şi creeze planul de afaceri, cât şi pe partea de buget», a spus Dorel Noroc.

O altă noutate este că, din întâi ianuarie 2017, cota accizelor pentru importul autoturismelor va fi stabilit în lei şi nu în euro.

Specialiştii de la Ministerul Finanţelor îşi propun ca modificările privind politica — bugetar fiscală pentru anul viitor să ajungă pe masa miniştrilor, în septembrie.