Andrian Candu despre asumarea răspunderii guvernului: „Este cea mai sigură şi rapidă soluţie”

50

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe cele 7 proiecte de legi, inclusiv cea care transformă în datorie de stat creditele de urgenţă acordate de Executiv pentru a debloca finanţarea externă. Acestea nu au trecut prin Parlament întrucât nu s-ar fi reuşit adoptarea lor până la şedinţa bordului FMI din octombrie. Este explicaţia speakerului Andrian Candu făcută aseară în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.

„Aceasta era cea mai sigură, rapidă și din punct de vedere al calităţii, era cea mai bună soluţie.”, a declarat Andrian Candu. Potrivit lui, aceasta a fost una din condiţiile înaintate de Fondul Monetar Internaţional pentru a debloca finanţarea externă.

Astfel, s-a recurs la această masură întrucât altfel nu s-ar fi reuşit ca până la şedinţa consiliului de directori a FMI. Pentru ca dosarul Republicii Moldova să fie examinat, echipa FMI are nevoie de 2 săptămâni pentru a verifica dacă condiţiile lor au fost îndeplinite. Astfel, până pe 6 octombrie nu s-ar fi reuşit adoptarea lor, explică Andrian Candu.

„Abia ieri dimineaţă noi am primit ultimile confirmări şi validări de la echipa FMI de la Washington că legile de care noi vorbim sunt foarte importante, inclusiv bugetul, dar în mod special cele ce ţin de sistemul financiar-bancar. Am vrut să fim siguri că sunt exact ce aşteaptă ei. Luând în considerare ce s-a întâmplat ieri dimineaţă, punând termenul de 6 octombrie, am calculat, am luat în considerare riscurile care sunt la examinarea lor în parlament, la comisie, la procedura de redactare, procedura de promulgare, monitorul oficial, noi nu reuşeam pe data de 6 sau 7 cât noi ne-am propune lucrul acesta”, a mai declarat Candu.