Andrei Galbur a avut o întrevedere de rămas bun cu şeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, l-a primit pe şeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Pirkka Tapiola, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice în ţara noastră.

Interlocutorii au trecut în revistă progresele înregistrate în relaţiile RM-UE şi ultimele evoluţii în context regional.

Şeful diplomației de la Chişinău i-a mulţumit ambasadorului Tapiola pentru suportul acordat ţării noastre de către Uniunea Europeană în procesul de integrare europeană, precum şi cel de transformare democratică, economică şi socială a Republicii Moldova.

La rândul său, Ambasadorul Tapiola şi-a exprimat speranţa că relațiile de cooperare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană vor continua să se aprofundeze.