Ambasadorul UE la Chişinău nu crede că relaţiile cu Moldova se vor schimba esenţial după alegeri

63

Ambasadorul UE la Chişinău, Pirkka Tapiola crede că după victoria de duminică a lui Dodon la şefia statului, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova nu se vor schimba esenţial. Într-un interviu acordat publicaţiei române Agerpress, Tapiola susţine că relaţiile dintre cele 2 părţi vor depinde de reformele care vor fi implementate şi că Moldova este o ţară importantă pentru UE.

„Nu cred că (relațiile UE-R.Moldova — n.r.) se vor schimba foarte mult. În primul rând, avem o linie de politici foarte consistentă în relațiile noastre cu Republica Moldova. Este o țară foarte importantă pentru noi, un vecin de importanță strategică. Ca și în cazul Guvernului, am avut o abordare foarte clară: judecăm foarte mult relațiile noastre pe baza faptelor”, a declarat Pirkka Tapiola.

El a mai spus că implementarea Acordului de Asociere cu UE merge bine însă mai e loc de mai bine.

„Avem o politică centrată foarte mult pe reforme reale, schimbare, transformare. Vom continua să lucrăm cu autoritățile Republicii Moldova pentru a promova și a facilita reformele, în beneficiul cetățenilor acestei țări. Interesul principal al UE este o țară prosperă, dezvoltată și modernă la granițele noastre. Cred că acesta este interesul nostru fundamental și va continua să fie obiectivul nostru”, a afirmat diplomatul european.

Cât despre declaraţiile lui Dodon privind apropierea de Rusia, Tapiola susţine că legătura dintre UE şi Moldova este atât de strânsă încât nu pot fi destrămată atât de uşor.

„Suntem legați unii de ceilalți prin conexiuni precum asocierea politică și integrarea economică. Acestea sunt bazele Acordului de Asociere, ale Parteneriatului Estic. Suntem principalul partener economic și principalul donator pentru această țară”, a subliniat el.

„Aș spune că este oarecum de înțeles de ce țările din această regiune vor să aibă relații bune cu toate direcțiile. Să fim sinceri: nu există nimic în Acordul de Asociere care să fi fost vreodată împotriva acestui lucru. Dimpotrivă, am vrut să avem un acord care se bazează pe principiul deschiderii: deschidere în comerț, deschidere în privința oportunităților, în schimburile culturale”, a mai spus diplomatul european.

„Dar avem de asemenea o relație contractuală cuprinzătoare între noi. Am înțeles foarte bine că Guvernul Republicii Moldova este extrem de angajat să lucreze pe baza acestei relații. Aș spune să judecăm lucrurile pe baza faptelor, mai puțin a vorbelor. Cred că relația noastră este atât de profundă, încât nu poate fi răsturnată sau destabilizată foarte ușor”, a precizat ambasadorul UE.