Alegeri prezidenţiale: CEC precizează modalitatea de votare pentru scrutinul din turul II

57

Pe final de campanie electorală, Comisia Electorală Centrală vine cu precizări privind modalitatea de votare pentru turul 2 al scrutinului pentru prezidenţiale. Cererile de votare la locul aflării depuse pentru turul I nu sunt valabile şi pentru cel de-al doilea tur. Astfel, cei care vor să voteze în altă localitate decât cea de reşedinţă, trebuie să-şi ia un nou certificat de la biroul electoral.

De cealaltă parte, declaraţiile privind locul nou de ședere depuse la organul administrației publice locale sunt valabile și pentru turul al  II-lea de scrutin.

Totodată, cererile privind votarea cu urna de vot mobilă pot fi făcute în scris pînă la ora 18.00 a zilei precedente votării, 12 noiembrie 2016. În ziua votării,cererile pot fi depuse în scris pînă la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical.

Doar persoanele cu dizabilităţi de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală. Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse.