4 poliţişti din Ştrăşeni suspendaţi din funcţie după crima de acum o săptămână. Noi detalii din cadrul anchetei

Conducerea Inspectoratului de Poliţie din Străşenia fost suspendată din funcţie. Motivul ar fi omorul de acum mai bine de o săptămână, iar poliţiştii sunt suspectaţi că nu au întreprins măsurile necesare pentru a descoperi infracţiunea din timp. Cei 4 poliţişti au fost suspendaţi până când o anchetă de serviciu va stabili acţiunile acestora.

Între timp, principalul suspect în cazul omorului tinerei de 14 ani a fost anunţat în urmărire internaţională. Tânărul de 17 ani a plecat în România după ce s-a produs crima, iar de atunci nu a revenit, în pofida faptului că a fost citat la poliţie.

Totodată, cel mai mic dintre suspecţi, băiatul de 13 ani bănuit de complicitate la omor va scăpa basma curată. Şi asta pentru că legea prevede că până la 14 ani, copiii nu pot fi cercetaţi penal sau reţinuţi.

Fata de 14 ani a fost omorâtă acum o săptămână. După o plimbare în parc, ea a fost ucisă de iubitul ei şi amicii lui. Abia după 6 zile, corpul neînsufleţit al fetei a fost găsit într-o clădire abandonată din apropierea Consiliului raional de către nişte voluntari implicaţi în căutarea fetei.