Cel putin 10 turisti straini au fost ucisi si cinci au fost raniti intr-o ambuscada care a avut loc joi in provincia Herat, din vestul Afganistanului, a declarat un guvernator districtual, transmite Xinhua.

„Doua microbuze care transportau turisti straini au fost atacate joi dimineata de barbati inarmati pe soseaua principala din districtul Chishti Sharif. Ca rezultat al incidentului, 10 oameni au fost ucisi si cinci au fost raniti”, a declarat guvernatorul Farhad Khadimi pentru Xinhua.

Cu toate acestea, AFP citeaza un purtator de cuvant al armatei afgane care afirma ca cinci turisti straini si soferul lor au fost raniti intr-o ambuscada organizata de talibani.

Detalii in legatura cu nationalitatile victimelor nu erau cunoscute imediat, relateaza agentia de presa chineza.

Guvernatorul Khadimi a declarat pentru Xinhua ca microbuzele calatoreau din provincia centrala Bamyam catre provincia Herat, situata la 640 de kilometri vest de capitala Kabul. ‘Mai multi calatori au fost salvati de fortele de securitate la scurt timp dupa incident. A fost inceputa o ancheta asupra atacului’, a adauga Khadimi.

Atacul nu a fost deocamdata revendicat.